Pe urmele lui Harry Potter
Orăşelul universitar-Cambridge
Fiecare dintre noi când aude de Cambridge se gândeşte la Universitatea Cambridge care în anul 2011 a fost declarată cea mai bună universitate din lume, depăşind Universitatea din Oxford. Se ştie că ea a luat naştere în anul 1209, când studenţii, vrând să scape de ostilitatea orăşenilor din Oxford, au evadat în această zonă rurală, înfiinţând universitatea. Cel mai vechi colegiu, păstrat şi azi este Colegiul Peterhouse, înfiinţat în 1284.
Un scurt istoric
Cambridge este un orăşel universitar în Marea Britanie, nu oraş pentru că nu are o catedrală proprie, un centru administrativ al comitatului Cambridgeshire în regiunea de Est din Anglia, situat la 80 km, 50 de mile, nord-nord-est de Londra, într-o zonă rurală. În cronicile anglo-saxone, după plecarea romanilor, se menţionează cuvântul "Grantebrycge" dată de saxoni, într-o perioadă în care existau aşezări pe ambele maluri ale râului Cam şi care era un hotar între Anglia de Est şi Regatul de Mijloc al Angliei. În 1068, în timpul ocupaţiei normande, a lui William de Normandia, numele aşezării a fost schimbat în Grentabrige or Cantebrigge (Grantbridge), iar râul s-a numit Granta. Cu timpul râul s-a numit Cam, iar localitatea a devenit Cambridge, deşi în 1209 universitatea folosea un adjectiv latin cantabrigiensis, prin analogie cu CANTAB, însemnând ,,din Cambridge".
Colegiile Universităţii Cambridge
Printre colegiile de renume care intră în componenţa Universităţii Cambridge se numără:
1. Peterhouse – înfiinţată de episcopul de Ely, Hugo de Balsham este un colegiu mic, care admite femei, absolvenţi sau studenţi maturi. Este situat pe strada istorică Trumpington, la sud de centrul orăşelului. Cea mai mare parte a clădirii colegiului este situată în partea de nord a Muzeului de artă şi antichităţi Fitzwilliam.
Printre cei mai faimoşi absolvenţi ai colegiului se numără, în primul rând, laureaţii premiilor Nobel, în chimie: John Kendrew (1962) pentru determinarea primelor structuri atomice de proteine cu ajutorul cristalografiei cu raze X, Sir Aaron Klug (1982) pentru determinarea microscopului cu electroni cristalografic;
Archer Martin (1952) pentru invenţia lui privind partiţia cromatografică, Max Perutz (1962) pentru determinarea primei structuri atomice de proteine folosind cristalografia cu raze X;
Printre oamenii de ştiinţă şi inventatori îi amintim pe: Charles Babbage – inventatorul motorului diferenţial supranumit ,,părintele computer-ului, Henry Cavendish – cel care a descoperit hidrogenul, Sir James Dewar – inventatorul vasului Dewar, care lichefiază hidrogenul, Lord Kelvin – inventatorul şi pionierul termodinamicii, electricităţii şi telegraficii, James Clerk Maxwell–autorul teoriei clasice a electromagneticii, Sir Frank Whittle – inventatorul motorului cu jet, Christopher Cockerell – inventatorul hovercraft-ului.
Colegiul geamăn este Merton College, Oxford.
2. Pembroke College a fost fondat de către contesa Marie de St Pol, văduva lui Earl Pembroke care a primit licenţa de la Edward III, în ajunul Crăciunului 1347. La început adăpostea studenţii nobili din Franţa sau care au studiat în altă parte în Anglia şi care aveau o reputaţie proastă de alcoolici sau care frecventau casele de toleranţă. Mai târziu a fost denumit Pembroke Hall, iar din 1856 Pembroke College. Printre absolvenţii renumiţi amintim pe: William Alfred Fowler laureatul Premiului Nobel pentru fizică în 1983, John Edward Sulston câştigătorul Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 2002 cu Robert Hovitz pentru descoperirile privind ,,reglementarea genetică de dezvoltare de organe şi moartea celulară programată, ornitologul David Armitage Bannerman , DH Mellor –filosof, Clive James –romancier.
Colegiul geamăn este Queen's College, Oxford.
Pembroke este singurul colegiu care are un program de studiu de un semestru de la mijlocul lunii ianuarie până la mijlocul lunii iunie pentru studenţii străini.
3. St Catharine’s College, cunoscut ca şi "Catz", este fondat oficial de Ziua Sfintei Catharine, în 1473 pe 25 noiembrie, de rectorul de la King's College, Robert Wodelarke, în 1459, care a dorit să se studieze doar teologie şi filosofie. Se presupune că numele dat este în omagiul mamei lui Henry VI, Catharine, dar este mai sigur să se fi numit după Sfânta Catharine din Alexandria, patronul sfânt al învăţării, cunoscută iniţial de Katharine Hall. Absolvenţi renumiţi ai acestui colegiu sunt: Peter Boizot – fondatorul Pizza Express, Malcolm Lowry – scriitor, Steve Punt – actor de comedie, John Ray-naturalist, Stewart Terence Herbert Cuplu regizor britanic seria James Bond, Thunderball 1965. Colegiul geamăn este Worcester College din Oxford.
4. King's College – cu numele complet "The King's College of our Lady and Saint Nicholas in Cambridge", pe scurt "King's", a fost fondat în 1441 de regele Henry VI, după fondarea colegiului frate din Eton. "King's" oferă toate specializările cu excepţia celor pentru educaţie, economie agrară, medicină veterinară, geografie, management. Sunt foarte multe personalităţi care au absolvit acest colegiu de-a lungul anilor.
În 2000, Time Magazine a publicat o listă a celor ce au fost consideraţi ca fiind cei mai influenţi şi importanţi oameni ai secolului al XX-lea cum ar fi: politicieni-Charles Clarke, scriitori: Edward Morgan Forster, Zadie Smith, John Maynard Keynes, Sir Salman Rushdie, economişti - Baron Keynes of Tilton, matematicieni - Alan Mathison Turing şi om de ştiinţă la calculator. Ulterior au mai fost adăugaţi: politicianul Charles Clarke, jurnalistul Johann Hari, muzicianul folk John Spiers şi comedianul David Baddiel.
Se spune că dacă cineva este admis la acest colegiu el devine un membru pe viaţă. Din acest motiv absolvenţii sunt menţionaţi ca ,, membrii non rezidenţi".
În ceea ce priveşte arhitectura, Capela Colegiului este un exemplu al arhitecturii gotice târzii, construită pe o perioadă de 100 de ani (1446-1531) în 3 etape. Se remarcă prin bolta cu multe forme de evantai, vitralii şi pictura ,, Adoraţia magilor" de Rubens.
Colegiile gemene sunt: Eton College şi New College, Oxford.
5. Colegiul Sfântului Ioan Evanghelistul, St John’s College se poate mândri cu absolvenţii de valoare: 9 câştigători ai premiilor Nobel: Edward Appleton, fizician, premiat în 1947 pentru descoperirea stratului appleton, Sir John Douglas Cockcroft, fizician, împreună cu Walton a fost premiat în 1951 pentru munca sa în utilizarea de particule accelerate în studierea nucleului atomic, Frederick Sanger, biolog molecular, de două ori câştigător al premiului, în 1953, pentru munca sa privind structura de proteine, în special a insulinei şi în 1980 cu Walter Gilbert pentru stabilirea bazei secvenţelor de acizi nucleici, Maurice Hugh Frederick Wilkins premiat în 1962 pentru descoperirea structurii AND-ului cu Watson şi Crick, Allan Corrmack premiat în 1979 pentru scanarea CAT, tomografie computerizată folosind raze X, în medicină, Sir Francis Nevill Mott, fizician, premiat în 1977 pentru studiul asupra comportamentului electronilor în câmpul magnetic al solidelor, în special al semiconductului amorf, Abdus Salam, fizician, a unificat forţa electromagnetică cu forţa nucleară, slabă, Paul Dirac (1993), fizician, inventatorul mecanicii cuantice, descoperitorul antimateriei, 6 prim-miniştri, 3 arhiepiscopi, 2 prinţi şi 3 sfinţi.
Numele complet este The Master, Fellows and Scholars of the College of St John the Evangelist in the University of Cambridge. A fost fondat de Lady Margaret Beaufort, mama lui Henry VII la sugestia lui Saint John Fisher, Episcop de Rochester şi capelan. Este cunoscut mai ales pentru corul lui, pentru participarea membrilor la diferite competiţii sportive intercolegiale, dar şi pentru Balul Anual universitar
Din punct de vedere constituţional colegiul este o instituţie filantropică profit stabilită prin Carta datată din 9 Aprilie 1511. Obiectivele colegiului, după cum sunt menţionate prin statutul său, sunt: promovarea educaţiei, religiei, învăţării şi cercetării. Colegiul este o organizaţie caritabilă de drept englez fiind scutită de taxe în conformitate cu termenii din anexa 2, din Actul de caritate din 1993. Motto-ul colegiului este ,,souvent me souvient" - ,,îmi amintesc adesea", acelaşi cu cel de la Christ's College, Cambridge şi Lady Margaret Hall, Oxford, dat de Lady Margaret Beaufort şi scris în franceză medievală, deasupra porţilor, uşilor. Arhitectural aici se pot admira: The Great Gate (1516) ,,Marea Poartă" cu însemnele regale ale fondatoarei The Red Rose of Lancaster ,, Trandafirului Roşu"de Lancaster şi Portcullis, emblema heraldică a casei de Beaufort şi cu yales, fiare mitice deasupra cărora se găseşte un soclu cu Sfântul Ioan Evanghelistul cu vulturul otrăvit şi un potir, First Court (1511–1520), Prima curte, cu o arhitectură variată, Dining Hall (1511–1516, extended 1863), Sala de Mese, College Chapel (1866-9, avându-l ca arhitect pe Sir George Gilbert Scott) Capela colegiului, care a înlocuit vechea capela din secolul al XIII-lea, situată în nordul orăşelului, Second Court (1598–1602), A doua curte , descrisă ca fiind cea mai frumoasă curte în stil Tudor din Anglia, The College Library (1624), Biblioteca veche construită în mare parte cu fondurile donate de Episcopul de Lincoln , John Williams, The Bridge of Sighs (1831, Henry Hutchinson), Puntea suspinelor, una din cele mai fotografiate clădiri, face legătura dintre Curtea a treia şi Noua curte.
Colegiile gemene sunt: Balliol College, Oxford şi Trinity College, Dublin.
6. Magdalene College fondat în 1428 ca o pensiune benedictină, era cunoscut sub numele de Buckingham College, înainte de a fi refondat în 1542 sub numele de Mary Magdalene College, Colegiul Mariei Magdalena, după separarea de Papalitate. Deşi a avut numeroşi ctitori: premierul nobil Duce de Norkfolk, Ducele de Buckingham, Lordul Chief Justice Sir Christopher Wray, totuţi cea mai mare parte a refondării se datorează lui Sir Thomas Audley, Lord Cancelar sub Henry VII care a dat şi motto-ul colegiului garde ta foy, în franceza veche înseamnă păstrează-ţi credinţa. Este aşezat la cotul râului Cam în nord-vest la poalele dealului unde era Castelul Cambridge.
Printre absolvenţii renumiţi se numără: Patrick Maynard Stuart Blackett, laureat al Premiului Nobel, în Fizică, în 1948, pentru dezvoltarea metodei camerei cu ceaţă a lui Wilson și pentru descoperirile posibile astfel în domeniul fizicii nucleare și a radiației cosmic, Henry Dunster, primul preşedinte al Universităţii Harvard, Aleteţa Sa Regală Prinţul William de Gloucester, membru al familiei regale britanice, John McPhee, câştigtoarea premiului Pulitzer pentru literatură, Mike Newell-regizorul de film Harry Potter şi Pocalul de Foc şi Patru nunţi şi o înmormântare. Colegiul geamăn este Magdalene College, Oxford.
7. Christ’s College, Colegiul lui Cristos, cu standarde ridicate academice, a ocupat locul 6 în tabelul Tompkins în 2011. A fost fondat în 1437 de William Byngham pe locul ocupat de capela Colegiului King. A primit prima licenţă în 1446, iar a doua oară licenţă în 1448 pe locul actual. A fost redenumit Christ’s College şi a primit statutul său actual în 1505, când mama lui Henry VII, Lady Margaret Beaufort l-a dotat şi extins. Construcţiile din secolul al XV-lea∕ al XVI-lea care aparţin Primei curţi includ: capela, Master’s Lodge –locul unde stă directorul colegiului şi turnul Marii Porţi. Colegiul este specializat pe ştiinţele biologice.
Colegiul se mândreşte cu personalităţi precum: Charles Darwin -naturalist, John Milton-poet, Jagdish Chandra Bose –fizician bengalez, Sir Martin John Evans- biochimist, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 2007, împreună cu Mario Capecchi și Oliver Smithies, pentru izolarea, , într-un mediu de cultură, a celulelor stem, Alfred Cort Haddon-părintele antropologiei moderne, William Paley-filosof şi teolog englez, Sacha Baron Cohen Noam-comedian.
Colegiile surori sunt: Wadham College, Oxford Branford College, Yale Adams House, Harvard,
Pforzheimer House, Harvard.
8. Trinity College, nume dat după Preasfânta Treime, este considerat unul din cele mai aristocrate universităţi din Cambridge, fondat de către Henry VIII în 1546, din fuziunea a două colegii Michaelhouse fondată de Hervey de Stanton în 1324 şi Hall King stabilită de Edward al II-lea în 1317 şi refondată de Edward al III-lea în 1337;are o reputaţie internaţională, absolvenţii luând 32 din cele 88 de premii Nobel, un premiul Abel pentru matematică şi două premii Templeton pentru religie. Colegiul a fost ales de familia regală: regele Edward VII, regele George VI, prinţul Henry de Gloucester, prinţul William de Gloucester şi de Edinburgh, prinţul Charles. Printre absolvenţii de seamă se regăsesc: Isaac Newton, Bertrand Arthur William Russell, întemeietorul filosofiei analitice, George Byron poet, Francis Bacon, părintele empirismului, dar şi laureaţii premiului Nobel în domeniile:
• Fizică: Lord Rayleigh sau John William Strutt, 3 baronul Rayleigh (1904), împreună cu William Ramsay pentru descoperirea elementul argon; Sir Joseph John (J.J.) Thomson (1906) pentru investigarea conducţiei electrice în gaze; Sir William Henry Bragg împreună cu fiul Sir Lawrence Bragg (1915) pentru analiza structurii cristalelor cu ajutorul razelor X; Charles Gloves Barkla (1917) pentru cercetarea polarizării radiaţilor X; Niels Henrik David Bohr (1922) pentru contribuţiile importante în structura atomică şi mecanica cuantică; Owen Williams Richardson (1928) pentru efectul Richardson; George Paget Thomson (1937) pentru descoperirea proprietăților ondulatorii ale electronului, prin difracția electronilor, împreună cu Clinton Joseph Davisson (1950); Ernest Thomas Sinton Walton (1951) pentru experimentele de fisionare a nucleului atomic, împreună cu John Crockcroft; Brian David Josephson (1973) pentru descoperirea efectului care-i poartă numele; Sir Martin Ryle (1974) pentru meritele deosebite avute în cercetarea astronomică, împreună cu Antony Hewish; Pyotr Leonidovici Kapitsa (1978) pentru invenţii şi descoperiri de bază în domeniul fizicii temperaturilor joase; Subrahmanyan Chandrasekhar (1983) pentru studiile teoretice asupra proceselor importante pentru structura și evoluția stelelor
• Chimie: Ernest Rutherford sau Lord Rutherford de Nelson (1908) pentru investigarea dezintegrării elementelor şi chimiei substanţelor radioactive; Francis William Aston (1922) pentru cercetarea izotopilor, Richard Laurence Millington Synge (1952) pentru inventarea cromatografiei de partiţie, cu Archer Martin; Sir John Cowdery Kendrew (1962) pentru determinarea primelor structuri atomice de proteine cu ajutorul cristalografiei cu raze X; John Pople (1998) pentru metode de calcul în chimia cuantică; Venkatraman Ramakrishnan (2009) pentru „studii ale structurii și funcțiilor ribozomului”, împreună cu Thomas A. Steitz și Ada E. Yonath; Walter Gilbert (1980) pentru munca lor de pionierat în elaborarea metodelor de determinare a secvenţelor de nucleotide într-un acid nucleic, împreună cu Frederick Sanger şi Paul Berg, Sir Aaron Klug (1982) pentru dezvoltarea microscopiei electronice cristalografice şi pentru elucidarea structurii acidului nucleic, proteinelor complexe;
• Fiziologie sau Medicină: Archibald Vivian Hill (1922) pentru studiul energiei musculare, Sir Frederick Hopkins Gowland (1929) pentru descoperirea vitaminelor, Edgar Douglas Adrian (1932) pentru funcţiile neuronilor împreună cu Sir Charles Sherrington, Sir Henry Hallette Dale (1936) premiat pentru studiul său de acetilcolină ca agent în transmiterea impulsurilor nervoase chimice, împreună cu Otto Loewi, Sir Alan Lyoyd Hodgkin (1963) pentru activitatea lor privind potenţialul de acţiune nervoasă, împreună cu Andrew Huxley şi John Eccles,
• Economie: James Meade (1977), James Mirrlees (1996), Amartya Sen (1998).
• Literatură: Bertrand Russell (1950);
• Pace: Sir Joseph Austen Chamberlain (1925).
Colegiul geamăn este Christ Church, Oxford.
9. Sidney Sussex College, numit informal Sidney, a fost fondat în 1596, de contesa de Sussex, Frances Sidney, de unde şi numele. La început era declarată o fundaţie puritană. Printre primii studenţi se numără Oliver Cromwell. Este cunoscut ca fiind unul din cele mai mici colegii clasice din Cambridge, mai ales de muzică. Colegiul geamăn este St John's College, Oxford.
Alte obiective de vizitat, cu intrare liberă, în Cambrige:
• Muzee& galerii: Fitzwilliam Museum ( muzeu de artă şi antichităţi), Cambridge and County Folk Museum (muzeu de etnologie a distructului Cambridgeshire), Cambridge Museum of Tehnology (muzeu de tehnologie), Kettle’s Yard House&Gallery (expoziţii de artă contemporană: Brâncuşi, Miro, Gaudier-Brzeska and Nicholson), Segdwich Museum of Geology (muzeu de geologie cu fosile de dinozauri), Scott Polar Research Institute (muzeu al vieţii şi exploarărilor polare din Artica şi Antarctica, precum şi cea a Căpitanului Scott), University Museum of Archaeology and Anthropology (muzeu de arheologie şi antropologie), University Museum of Zoology (muzeu universitar de zoologie), Whipple Museum of the History of Science (muzeu al istoriei ştiinţelor), Museum of Classical Archaeology (muzeu de arheologie clasică, cu sculpturi greceşti şi romane);
• de-a lungul râului Cam din Cambridge: University Botanic Gardens, Castle Mound (zidurile castelului lui William Cuceritorul unde l-a înfrânt pe rebelul saxon Hereward the Wake), Jesus Green (o grădină ideală pentru copii), Lammas Land, The Backs, walk to Grantchester
• biserici: St Mary the Great (Biserica Sfintei Maria) datează din 1205, dar reconstruită între 1478 şi 1608). Turnul oferă o panoramă a orăşelului), St Mary The Less (Little St Mary’s) Biserica Sfânta Marie Mică lângă Peterhouse; Holy Sepulchre (The Round Church) Biserica Sfântului Mormânt, una din cele cinci biserici rotunde, în stil neoclasic, din Anglia; St Benet’s –cea mai veche biserică din Cambridgeshire dedicată Sfântului Benedict (1025); Our Lady&The English Martyrs o biserică neo-gotică din 1890, St Edward King and Martyrs – o biserică din prima jumătate a secolului al XV-lea, punctul de plecare a reformei engleze; Holy Trinity-Biserica Sfintei Treimi cunoscută prin legăturile sale cu mişcarea evanghelică, St Mary Magdalene Biserica Mariei Magdalena-un exemplu al arhitecturii normade în Cambridgeshire, St Mary and St Michael –o biserică elegantă.
Dacă aveţi la dispoziţie o zi vă recomand să parcurgeţi următorul traseu care vizează colegiile, având ca punct de plecare centru de informare turistică: St Benet’s Church (biserica Sfântului Benedict)-Old Cavendish Laboraties (laboratoarele lui Cavendish) -Peterhouse - Pembroke College - St Catherine’s College - King’s College Chapel - Senate House – Trinity College – St John’s College – Round Church –Magdalene Bridge-Quayside (chei)
Pentru vizitarea muzeelor vă recomand următorul traseu:
St Benet’s Church (biserica Sfântului Benedict)-Old Cavendish Laboraties (laboratoarele lui Cavendish) –Zoology Museum (muzeu de zoologie) – Whipple Musseum - Museum of Archaelogy&Anthropology (muzeu de arheologie şi antropologie) – Museum of Geology (muzeul de geologie) – Emmanuel College&Gardens (grădina superbă de la Colegiul Emmanuel - Christ’s College&Gardens – Sidney Sussex College - Round Church –Magdalene Bridge-Quayside (chei)
Vă invit măcar o zi să intraţi în atmosfera orăşelului universitar Cambridge pentru a vă afla într-o altă lume, o lume desprinsă parcă din cea a lui Harry Potter!
Plimbare pe raul Cam din Cambridge